No SSO cookie

Kia Venga

voteaza
(0/ 0)
Noul Kia Venga
Nota redactor
3.7
Nota cititor
0.0

Kia Venga

Kia vine cu o noua propunere pentru piata auto europeana. Kia Venga reprezinta nasterea unui nou model pentru popularul segment B pe piata din Europa. Vorbim de un monovolum de segment B care isi are oginile in conceptul Kia No. 3. Tot ceea ce tine de noul Venga este legat de Europa. Noul model este destinat exclusiv pietei europene, fiind desenat la centrul de design din Frankfurt, dezvoltat la centrul din Russelsheim si produs in fabrica Hyundai din Cehia. Lansarea noului model pe piata romaneasca a prilejuit un prim test cu modelul Venga, echipat cu motorul 1.4 GSL si 90 de cai putere. De la inceput merita spus ca Venga se evidentiaza prin ampatamentul generos de 2.615 mm si prin cea mai mare latime din clasa sa. 

Motor

Kia pune la dispozitia clientilor din Romania nu mai putin de sase motorizari. Daca fanii diesel-ului pot alege intre propulsorele de 1.4 litri DSL si 1.6 litri DSL disponibile in versiuni de putere de la 77 la 128 de cai putere, clientii apropiati de benzina au de ales doar intre un propulsor de 1.4 litri GSL cu 90 de cai putere si unul de 1.6 litri GSL cu 125 cai putere. Masini.ro a testat versiunea considerata de noi cea mai populara pentru clientii acestui model in Romania: 1.4 litri GSL si 90 de cai putere. Am intalnit un motor pe benzina de 1.4 litri care nu ofera prea multe surprize, nici pozitive, nici negative. Este un 1.4 clasic, care ofera pe modelul Venga 90 de cai putere, disponibili la 6.000 rpm, si un cuplu maxim de 137 Nm, realizabil la 4.000 rpm. Motorul 1.4 GSL nu se poate face remarcat prin agilitatea lui, insa ofera placerea unui condus relaxat, reda fluiditatea unui propulsor corect si decent. Asadar, am testat o masina cu o motorizare care s-a dovedit a fi suficienta daca judecam dupa criteriile unui sofer familist. Ceea ce a deranjat a fost lipsa unei transmisii cu 6 rapoarte. Cutia de viteze se comporta in aceeasi linie cu motorul, insa etajarea in cinci trepte ofera un minus evident la viteze ridicate pe drumurile lungi, cand sunteti nevoiti sa mergeti la turatii ridicate pentru a beneficia de o viteza mare. Kia Venga pe benzina ofera un consum urban de 7,5 litri la 100 km si unul extra-urban de 5,5 litri la 100 km.

Comportament

Kia Venga este un monovolum de clasa B, asa cum a fost el numit de oficialii marcii coreene. Un model destinat familiei in general nu ofera calitati sportive, astfel incat, cifrele performantelor trebuie tratate ca atare. Kia Venga 1.4 GSL accelereaza de la 0 la 100 km/h in 12,9 secunde si are o viteza de constructie de 167 km/h. Poate fi cam putin pentru impatimitii vitezei, insa nu este o masina pentru acest gen de sofei, ci pentru acei oameni linistiti, cu responsabilitati familiale, care doresc de la o masina confort, eficienta si versatilitate. Iar Kia Venga stie sa le ofere aceste lucruri!  Venga a fost gandit ca un monovolum de clasa mica si a fost proiectat pe o platforma modificata a lui Soul. Caracterul de familist nu lasa modelul coreean sa sprinteze pe viraje, oferind un caracter subviratoriu pronuntat, daca nota este fortata. In schimb, spatele soferului este acoperit perfect de prezenta ESP-ului. Venga dispune de suspensii setate pentru confort, un lucru absolut normal pentru un monovolum, lucru care da modelului un pic de suferinta daca rulam pe serpentine, spre exemplu. La drum intins, nu se pune problema de stabilitate, chiar si la viteze ridicate. Mai mult, Venga dispune de o directie corecta, ferma, am putea spune. Daca Kia Cee\\\'d vine cu o suspensie spate multilink, Venga a fost dotata doar cu o suspensie spate semi-independenta, iar diferenta se vede. In schimb, nu sunt lucruri de reprosat la tinuta de drum a monovolumului de clasa mica.

Design

Kia a demonstrat prin Soul ca stie sa deseneze masini iconice, insa a confirmat ca poate desena modele de volum atractive odata cu apritia lui Cee\\\'d si mai ales al lui Cee\\\'d facelift. Venga este un produs al scolii europene de design, este o realizare a centrului Kia din Frankfurt si a avut un punct de inspiratie ciudat pentru iubitorii auto. Ceea ce intruchipeaza Venga in materie de design este inspirat din Minotti Living, un living celebru in europa occidentala care imbina stilul italian cu cel al orientului indepartat. Designul exterior respecta traditia unui monovolum, aducand cateva ajustari pentru implicarea lui in clasa B. Liniile fluide, unghiurile ascutite pe alocuri si plansa indoita descrisa prin parbriz si acoperis sunt principalele nuante de fond ale peisajului Venga. Mai merita remarcat designul frontal cu accente agresive, compus din spoilerul mare si grila expresiva. Blocurile optice se bucura de o forma trapezoidala, insa lipsesc LED-urile, iar stopurile de lumini de pe spate se integreaza perfect in peisajul haionului, ingenios conceptut pentru un monovolum de clasa mica.

Interior

Kia ne-a aratat odata cu modelul Soul ca este capabila sa dea dovada de multa imaginatie cand vine vorba de interioarele pe care le proiecteaza. Lungimea ampatamentului si latimea generoasa, cea mai mare din clasa sa, fac din noul Venga un campion al spatiului in habitaclu. Interiorul inspirat din living-ul Minotti imbina tendintele stilului italian cu cele ale orientului indepartat. Venga se poata lauda cu statutul de campion in ceea ce priveste spatiul oferit pentru genunchi. Butoanele de comanda sunt amplasate ergonomic iar volanul este imbracat in piele. Bordul este imbrcat intr-un plastic de calitate, insa nu acelasi lucru se poate spune si despre materialul de pe usi. Kia Venga ofera un confort in plus, in afara spatiului generos, prin accesul oferit atat soferului cat si a pasagerului din fata la consola centrala. Tenta pozitiva continua prin numeroasele spatii de depozitare si prin calitatea tapiteriei folosite. Ceea ce deranjeaza in habitaclul modelului Venga este cotiera desprinsa din scaunul soferului, care este prea mica si pozitia destul de joasa de la volan, pentru un model MPV. Venga impresioneaza prin modularitatea sa, bancheta din spate putand fi culisata cu 130 mm sau poate fi pliata pe podea pentru a obtine o suprafata plana. Volumul portbagajului porneste de la 440 litri si poate ajunge la 1.230 litri dupa rabatarea completa a banchetei din spate.

Tehnologie

La exterior, elementele tehnologice nu impresioneaza in mod deosebit, insa Kia Venga ofera un nivel tehnologic substantial la interior. In primul rand se remarca sistemul audio prevazut cu conectare USB sau iPod. Comenzile de pe volan si functia Bluetooth completeaza tabloul tehnologic. Pentru versiunile de echipare superioare sunt disponibile camerele video pentru mersul cu spatele cu display integrat in oglinda retrovizoare sau sistem de navigatie.

Siguranta

Kia Venga beneficiaza in versiune standard de sase airbag-uri si sistem ESP. O problema aparuta la centurile de siguranta a facut ca modelul european al companiei coreene sa nu primeasca decat 4 stele la testul Euro NCAP. Problema a fost remediata ulterior de Kia, prin introducerea unei fasii din pastic pentru centurile de siguranta, astfel incat protectia zonei toracelui pentru pasagerii din fata sa fie excelenta. Pentru un model de familie, siguranta reprezinta unul dintre punctele forte, iar dotarea in versiune standard cu ESP face ca Venga sa faca fata cu brio acestor criterii.

Calitate-Pret

Kia Venga are un pret de pornire in Romania de 12.852 de euro cu TVA, pentru varianta standard echipata cu motorul 1.4 GSL. Cel mai ieftin diesel, cel de 1.4 litri si 77 cai putere are un pret de 14.269 de euro cu TVA. Versiunea de top a modelului Venga, cea prevazuta cu motorul 1.6 DSL si 128 cai putere si echipare Fever ajunge la un pret de 19.135 euro cu TVA, un pret cam piperat pentru monovolumul de clasa mica. Pretul pentru versiunea pe benzina de 1.4 litri si 90 de cai putere, cu nivel de echipare Motion, este unul corect si reda din toate punctele vedere valoarea modelului Kia.

Robert Gherghe

 

Comentarii (0)

Pentru a comenta vă rugăm să vă autentificaţi sau să vă înregistraţi.

Cauta drive test:

Cauta

Drive Test

  • Opel Grandland X 1.6 CDTI Innovation MT6

    Opel Grandland X 1.6 CDTI Innovation MT6

    Cu un exterior conservator dar elegant și cu o configurare interesantă a elementelor de styling, modelul testat a captat suficiente priviri pe stradă pentru a ne confirma că modelele producătorului german sunt apreciate în țara noastră și acest lucru cu siguranță se va observa în cifrele de vânzări

  • TEST DRIVE: Mercedes-Benz E 220d 4M All-Terrain

    TEST DRIVE: Mercedes-Benz E 220d 4M All-Terrain

    Modelul Clasa E All-Terrain nu este unul revoluționar, însă cu siguranță este cel mai convingător model Clasa E Estate din toate timpurile, în primul rând raportându-ne la design-ul exterior special și la funcționalitatea sa pe drumuri nu tocmai bune.

  • MINI Cooper S F56

    MINI Cooper S F56

    Designul compact al lui Alec Issigonis și proiectarea sportivă a lui John Cooper au definit MINI încă de la început și se pare că au rămas în ADN-ul micilor modele până în prezent, lucru care îi va bucura nespus de mult pe puriști.

  • Jaguar F-PACE 2.0 i4D AWD Prestige

    Jaguar F-PACE 2.0 i4D AWD Prestige

    Deși este un SUV, cei de la Jaguar s-au concentrat foarte mult pe experiența de condus on-road, chiar dacă multe versiuni beneficiază de tracțiune integrală și diverse tehnologii pentru rulare în off-road. Ca urmare, șasiul este foarte rigid și există o structură ușoară din aluminiu și alte materiale ușoare pentru a menține greutatea cât mai redusă și implicit pentru a îmbunătăți agilitatea.

  • Mazda 6 G192 AT6 Revolution Top

    Mazda 6 G192 AT6 Revolution Top

    Întregul comportament dinamic este bazat pe agilitate, stabilitate și precizie, oferind senzația plăcută de confort

Autentificare

Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum

Adresa email
Parola
Ati uitat parola?
Inregistrare
1.4782 :: 21.09MB