No SSO cookie

Audi TT Roadster 2.0 TFSI

voteaza
(0/ 0)
Drive test Audi TT Roadster
Nota redactor
3.7
Nota cititor
0.0

Audi TT Roadster 2.0 TFSI

Masini.ro a avut in drive test modelul german de top, Audi TT Roadster, gratie Porsche Inter Auto, dealershipul Porsche Bucuresti Nord.
 Si a fost o experienta remarcabila. Genul care te face, aproape involuntar, sa urasti persoana careia trebuie sa-i predai dupa cele trei zile de placeri sportive, masina. E destul de greu, mai ales dupa un anumit nivel si dupa unanumit numar de masini conduse, sa-i spui incantatoarei femei care ti-a dat un TT Roadster, in momentul in care-i dai cheia masinii,"te urasc sincer. Urasc tot ce inseamna Audi, pentru ca nu mi-l pot permite". Probabil acesta este rationamentul in urma caruia marca germana are deopotriva sustinatori fanatici dar si voci care o declara ca fiind ambigua si inutile.
Trecand peste gluma cu uratul marcii cu dificultatea cu care transfori orice tarire dintr-una subiectiva intr-una obiectiva, Audi TT Roadster este, dincolo de masina, o experienta. Nu poti vorbi despre el pana nu-l conduci, nu-l poti compara cu nimic pana nu-l simti si nu poti face asta in mai putin de trei zile!
Inca de la lansarea sa, in 1998, cu prima generatie de TT, Audi avea sa stabileasca un nou etalon. A fost masina care a inspirat generatii intregi de vehicule sport si nu ma refer aici numai la super sportivele japoneze, a caror caroserie este -stilistic vorbind - copiata dupa TT.
Acum, la cea de a doua generatie, TT vine cu acelasi look agresiv, cu performante imbunatatite si cu restilizari contemporane.

 

Motor


Modelul testat de Masini.ro are o echipare pe benzina, 2.0 TFSI capabil sa dezvolte 200 de cai putere si ocutie automata DSG S-Tronic cu sase trepte.
Motorul, desi nu surprinzator de puternic, cei 200 CP nefiind o surpriza intr-o perioada in care acelasi concern "smulge" 170 CP din 1400 cmc, are in schimb un cuplu motor demn de o motorizare diesel: 280Nm disponibil pe aproape intreaga plaja de turatii. Si ca sa fiu mai exact, cei 280 Nm exista integrali de la 1800 rpm, adica un pic peste turatia necesara plecarii de pe loc. Cei 200 CP sunt prezenti in formatie completa la turatii destul de mari, dar nu maxime, adica la 5100 rpm.
Viteza maxima este de 235 km/h.
Consumul insa este o mica problema, daca se poate spune asa. Fabricantul ofera niste date entuziasmante, pe care sincer nu cred ca le-ar putea obtine cineva in traficul real: 10,8 l/100 km in trafic urban, 6,1 lin trafic extraurban si 7,8 l in ciclu mixt.
De ce afirm cele de mai sus? Departe de mine gandul de a arata cu degetul catre firma Audi sau sa  declar ca mint pe fata.
Datorita sportivitatii exagerate a motorului si nu in ultim rand datorita sunetului fenomenal produs de evacuarea sport, dupa ce vei descoperi micile explozii pe care esapamentul le produce la accelerari brutale sau in cazul decelerarilor din viteze ridicate, va garantez ca nu veti putea depasi recordul meu de consum urban: 12-12,8 l/100 km.
Cutia de viteze, esi de ultima generatie S-Tronic DSG, in mod normal elimina timpul mort, acea secunda necesara de la accelerare la raspunsul masinii. Insa fiind proiectata pentru a oferi atat sportivitate cat si un consum decent, treptele se schimba foarte repede, motorul avand imprimat un mers oarecum subturat. Total neadecvat unui comportament sportiv, as zice. S-Tronicul schimba extrem de rapid pana in treapta a 5 a unde ramane intepenit in asteptarea dorintelor soferului. La o apasare constanta, va schimba in treapta a 6 a, la o accelerare suplimentara, va tine treapta a 5 a cuplata, pana la eliberarea pedalei de acceleratie.
Iti trebuie ceva timp sa te obisnuiesti cu acest tip de raspuns al cutiei de viteze. In a treia zi am descoperit ca si in modul Drive, Audi TT poate raspunde sportiv, la o apasare mai energica a pedalei de acceleratie. Sau dupa placerea inimii, se poate muta levierul in treapta DS unde motorul va fi tinut in turatii maxime de 7000 rpm si urletul esapamentului va inlatura orice dubii asupra naturii masinii care s-a dezlantuit.
Toate acestea insa costa, asa cum am mai spus, un consum de peste 12 litri la suta de kilometri. Iar cum rezervorul este destul de mic, cei 55 litri ai sai nu ajung sau mai bine zis nu prisosesc in trei zile de teste. Si daca mai adaug la acestea si acceleratia de numai 6,5 secunde de la 0 la 100 km/h, se pare ca am raspuns la toate intrebarile si asteptarile curiosilor.


Comportament


Datorita aerodinamicii specifice acestui model, comportamentul Audi TT Roadster este de-a dreptul impresionant. Desi modelul testat nu beneficiaza si de echiparea 4x4, Quattro, n-am avut nicio clipa senzatia ca masina are doar tractiune fata!
Sistemul de control al tractiunii permite derapaje scurte, numai in ideea sporirii feelingului sportiv. Insa nicio secunda masina nu va face altceva decat ce este destinata sa faca. Sa transporte intr-un stil inconfundabil pasagerii in siguranta maxima.
Masina este extrem de manevrabila, si datorita dimensiunilor sale reduse. Fiind un coupe de numai 2 locuri, are o lungime de 4178 mm si o latime de 1842 mm,iar inaltimea ii asigura o portanta suplimentara, fiind de numai 1358 mm.
Directia este extrem de usor manevrabila, dar la trecerea masinii in stilul Sport, comportamentul volanului si al casetei de directie se schimba radical.
In primul rand, manevrarea volanului nu mai ramane la fel de soft. Apare o anume rigiditate , iar cursa se reduce dramatic. Practic dispare posibilitatea intoarcerii volanului la 360 grade, iar curbele la 90 de grade pot fi abordate cu o simpla miscare din incheietura mainii, intr-o rotatie de 10-20 grade.
Suspensia magnetica lipeste practic masina de asfalt sidesi garda la sol este extrem de mica iar amortizoarele sunt evident sport, iar masina este rigida, la treceri peste denivelari sau linii de tramvai, masina nu zdruncina deloc. Este o adevarata minune, sa ai o masina sport care sa nu-ti mute ficatii!
In plus, la viteze care depasesc 120 km/h, din spatele masinii se ridica automat un eleron, actionat electric,  menit sa acorde o portanta suplimentara. Este un gadget de a carui utilitate nu pot scrie nimic, deoarece nu am gasit nicio modificare de comportament in mers, insa este cu siguranta ceva spectaculos, sa-l vezi cum apare de la nivelul portbagajului.
Mai mult, a fost un subiect de gluma, deoarece am presupus ca poate constitui o dovada in plus, in cazul unei fotografii radar: "ati avut eleronul ridicat, aveati in mod clar peste 120 km/h!" Totusi, acest gadget se poate ridica sau cobori si la dorinta soferului, indiferent de viteza masinii, printr-o simpla apasare de buton.


Design


La acest capitol, Audi puncteaza maxim, cel putin din punctul meu de vedere. Unicul aspect care-mi displace este ca vorbim de o masina mica si masculinitatea ei, sau potrivirea cu un caracter masculin este oarecum discutabila. Dar trecand peste aspectele oarecum misogine, designul Audi TT Roadtser este unul de nota 10!
Rotund si perfect proportionat, agresiv si amenintator, nu are cum sa nu intoarca capetele pe strada!
Si cum spuneam si la inceputul review-iului, vorbim de un design atat de reusit incat a fost copiat aproape fara scrupule de segmentul coupe sportiv, si mai apoi de catre segmentul roadster.
Niciuna dintre liniile masinii nu tradeaza cumintenia. Grila fata a capatat nota caracteristica gamei actuale Audi, cu renumitele LED-uri daylight in farurile alungite, care se aprind la pornirea motorului.
La Audi TT Roadster nu artificiile de design fac diferenta. Sincer acestea lispesc aproape cu desavarsire. Liniile pure si fluide, concura la un tot unitar care privit in ansamblu este genial, privit in detaliu ne arata ca atat designul cat si mecanica au un lucru in comun: la baza oricarei idei geniale se afla un lucru simplu.


Interior


Designul interior al Audi TT Roadster se inscrie in tiparul german. Este practic un deja-vu. Daca la exterior nemtii smulg un wow admirativ, la interior imaginatia germana revine la normal adica este inlocuita de pragmatismul prusac.
Este adevarat ca spatiul este mult redus datorita plafonului retractabil. Practic in interior este spatiul strict necesar celor doi ocupanti ai masinii. Acestia au loc suficient si stau extrem de comod, insa in afara de cele trei guri de ventilatie rotunde, de pe centrul bordului, care sunt un aspect stilistic demn de remarcat, restul este dominat o austeritate de criza.
Desenul volanului, taiat la baza si scurtat cu o linie dreapta care intrerupe traditionalul cerc, este celalalt aspect care face diferenta.
Calitatea materialelor este ireprosabila si inutil sa mai adaug ca si calitatea finisajelor este, asa cum ne-a obisnuit Audi, legendara. Putem vorbi de un adevarat etalon in domeniu.
Scaunele de piele, cu functii de racire si incalzire, cu multiple reglaje, ergonomice, asigura o pozitie deopotriva sigura cat si confortabila.


Tehnologie


La acest capitol, Audi se indreapta clar catre varful topului. Motorul este de ultima generatie, transmisia la fel. Directia si manevrabilitatea pot da din nou tonul in segmentul cu pricina.
Plafonul retractabil care efectueza o cursa completa in numai 12 secunde, actionat electric, completeaza seria tehnologiilor avansate.
Sistemul de control al tractiunii, portanta excesiva a masinii, transmiterea puterii la roata cu aderenta maxima, datorita sistemului EDS, sistemele ASR si ESP duc toate la un punctaj maxim pe care TT Roadster il merita pe deplin.
Mai mult, ESP face legatura intre ABS, EBV, ASR, EDS si senzorii proprii si, prin compararea datelor din timpul rularii cu datele de referinta, intervine asupra managementului motorului si/sau franeaza rotile independent, indiferent de viteza, pentru a asigura o stabilitate marita


Siguranta


Desi caroseria Roadsterului a pierdut atat stalpii cat si plafonul care se sprijinea pe ei, rigiditatea si siguranta masinii n-a pierdut niciun punct in testele Euro NCAP.
Barele torsionate in forma de potcoava situate in spatele spatarelor scaunelor masinii, cu menirea de roll-bar sunt completate de un sistem de bare metalice care sar automat din partea posterioara si protejeaza ocupantii in cazul unei rasturnari.
La toate acestea se adauga airbagurile fata si laterale, care completeaza siguranta pasagerilor.


Calitate-Pret


Inca de la inceput am declarat ca motivul pentru care nu toata lumea iubeste Audi este pretul.
Varianta de baza Audi TT Roadster costa in jur de 39.000 Euro cu TVA inclus. Cu toate optionalele modelului testat de Masini.ro, pretul urca la 52.029,18 Euro, ceea ce il face de-a dreptul prohibitiv, cel putin pentru unii dintre noi!
E drept ca masina nu face rabat de la calitate, insa. din nefericire, piata auto a momentului ofera la preturi mai mici masini care sa ofere cel putin e ofera Audi TT in echiparea descrisa de Masini.ro.
Si mai mult, Audi TT Roadster este considerat ca o a doua masina, ceea ce il transforma direct intr-un produs de lux.
O sa inchei ca si in alte cazuri cu celebra sintagma: noblesse oblige!

(Corvin - Cristian Szilvassy)
 

Comentarii (0)

Pentru a comenta vă rugăm să vă autentificaţi sau să vă înregistraţi.

Cauta drive test:

Cauta

Drive Test

  • Opel Grandland X 1.6 CDTI Innovation MT6

    Opel Grandland X 1.6 CDTI Innovation MT6

    Cu un exterior conservator dar elegant și cu o configurare interesantă a elementelor de styling, modelul testat a captat suficiente priviri pe stradă pentru a ne confirma că modelele producătorului german sunt apreciate în țara noastră și acest lucru cu siguranță se va observa în cifrele de vânzări

  • TEST DRIVE: Mercedes-Benz E 220d 4M All-Terrain

    TEST DRIVE: Mercedes-Benz E 220d 4M All-Terrain

    Modelul Clasa E All-Terrain nu este unul revoluționar, însă cu siguranță este cel mai convingător model Clasa E Estate din toate timpurile, în primul rând raportându-ne la design-ul exterior special și la funcționalitatea sa pe drumuri nu tocmai bune.

  • MINI Cooper S F56

    MINI Cooper S F56

    Designul compact al lui Alec Issigonis și proiectarea sportivă a lui John Cooper au definit MINI încă de la început și se pare că au rămas în ADN-ul micilor modele până în prezent, lucru care îi va bucura nespus de mult pe puriști.

  • Jaguar F-PACE 2.0 i4D AWD Prestige

    Jaguar F-PACE 2.0 i4D AWD Prestige

    Deși este un SUV, cei de la Jaguar s-au concentrat foarte mult pe experiența de condus on-road, chiar dacă multe versiuni beneficiază de tracțiune integrală și diverse tehnologii pentru rulare în off-road. Ca urmare, șasiul este foarte rigid și există o structură ușoară din aluminiu și alte materiale ușoare pentru a menține greutatea cât mai redusă și implicit pentru a îmbunătăți agilitatea.

  • Mazda 6 G192 AT6 Revolution Top

    Mazda 6 G192 AT6 Revolution Top

    Întregul comportament dinamic este bazat pe agilitate, stabilitate și precizie, oferind senzația plăcută de confort

Autentificare

Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum

Adresa email
Parola
Ati uitat parola?
Inregistrare
0.2928 :: 21.12MB